Samsung va livra un Galaxy Note mai ieftin. Când se lansează şi ce dotări ar putea avea

10.10.2019
Samsung va livra un Galaxy Note mai ieftin. Când se lansează şi ce dotări ar putea avea

După ce a mărit familia Galaxy Note oferind modelul Note10 şi în versiune Note10+ cu ecran mai mare şi dotări ultra-premium, Samsung pregăteşte acum o alternativă şi pentru cumpărătorii cu bugete ceva mai reduse, oferind un al treilea model Galaxy Note care păstrează multe din avantajele versiunilor premium.

Aşteptat pentru început în versiuni de culoare roşu şi negru, cel de-al treilea model Galaxy Note ar putea fi dezvăluit împreună în preajma Crăciunului, sau împreună cu noua serie Galaxy S11 pregătită pentru lansare spre finalul lunii februarie 2020. Mai credibilă, a doua variantă s-ar potrivi şi cu zvonuri mai vechi anunţând planurile Samsung pentru unirea seriilor de telefoane Galaxy Note şi Galaxy S sub un nou brand, Galaxy One. Noua formulă va permite includerea unora dintre dotările Galaxy Note şi la produse din gama inferioară de preţuri, fără a introduce noi denumiri care să stârnească confuzie în rândul cumpărătorilor.

Pentru piaţa europeană, un phablet cu dotări mai puţin extravagante şi preţ accesibil unei categorii mai ample cumpărători ar putea lărgi baza de utilizatori Samsung fără a afecta prea mult vânzările la gama premium, sud-coreenii dorind în primul rând să contreze ofertele producătorilor din China, tot mai activi pe segmentul low-cost.

Deocamdată, singurul indiciu concret privind existenţa noului smartphone este denumirea SM-N770F apărută în cataloagele partenerilor Samsung. În convenţia de numerotare folosită până acum, formula N9xx revine în mod cert produselor din seria Galaxy Note. În cazul de faţă, trecerea la o formulă de tipul N7xx pare să indice un dispozitiv de categorie inferioară. Până acum, singurul model lansat sub această formulă este Galaxy Note 3 Neo (SM-N750), în anul 2014.

Potrivit speculaţiilor noul model Galaxy Note va păstra configuraţia triple-camera a modelului premium, dar nu şi cranul cu margini curbate, înlocuit cu o soluţie mai puţin costisitoare. Totodată, în funcţie de momentul lansării, Samsung ar putea opta pentru folosirea chipsetului Exynos 9825/Snapdragon 855, sau alternativa mai performantă Exynos 9830/Snapdragon 865. Lista dotărilor va fi completată cu 6GB memorie RAM, 128GB stocare internă şi conectivitate 4G LTE. Nu este clar dacă slotul microSD va fi pe lista dotărilor, prezenţa sa putând descuraja achiziţionarea versiunilor cu mai multă stocare inclusă.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult