Noul Galaxy Fold cu design revizuit, folosit în public de angajaţii Samsung

12.07.2019
Noul Galaxy Fold cu design revizuit, folosit în public de angajaţii Samsung

Zvonurile privind relansarea modelului Galaxy Fold prin tot mai multă credibilitate, după ce oficiali Samsung au fost observaţi folosind în public versiunea revizuită a telefonului.

Aparent pregătit pentru reînceperea producţiei de serie, noul Galaxy Fold ar putea fi disponibil în stocuri suficiente pentru reluarea comenzilor în aproximativ două luni, la timp pentru a întâmpina rivalul Huawei Mate X.

Telefonul trebuia să fie lansat la sfârşitul lunii august, însă aceasta a fost amânată pe termen nedeterminat după ce mai multe unităţi de review au prezentat probleme în utilizare normală. Alte unităţi s-au defectat pentru că nu includeau destule informaţii despre natura display-ului flexibil, precum „folia” aplicată deasupra acestuia, care era mai mult decât o simplă folie de protecţie, făcând parte din ansamblul ecranului.

Având în vedere faptul că aproape toate exemplarele Galaxy Fold trimise iniţial jurnaliştilor au fost deja rechemate, iar comenzile primite din partea cumpărătorilor nu au mai fost onorate, şansele ca exemplarul Galxy Fold observat în India să fie din noua revizie sunt extrem de mari. Iar faptul că Samsung permite folosirea în public a dispozitivului confirmă atingerea unui stadiu avansat în care designul final Galaxy Fold este testat în condiţii reale de utilizare.

Aspru criticat pentru forţarea lansării Galaxy Fold fără parcurgerea unei testări riguroase a fiabilităţii hardware, CEO-ul Samsung DJ Koh a fost nevoit să recunoască greşeala într-o declaraţie publică, unde a promis remedierea în scurt timp a problemelor descoperite.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult