Telefoane mobile 10 Oct 2019   ● Vizualizări: 244

Nokia 8.1 a primit update la Android 10. HMD promite să aducă noul sistem de operare şi pe alte modele

Cătălin Niţu


Nokia nu a reuşit să fie prima companie care a lansat actualizarea la Android 10 după lansarea de la începutul lunii septembrie, însă începe să recupereze teren, după ce OnePlus şi Essential i-au luat-o înainte. Brandul finlandez oferă deja pentru utilizatorii de Nokia 8.1 cel mai nou sistem de operare de la Google şi se pregăteşte de alte lansări pentru restul dispozitivelor din gama superioară a portofoliului său.

Juho Sarvikas, Chief Product Officer şa HMD Global, a anunţat pe contul său de Twitter că începând de ieri seară (9 octombrie), actualizarea la versiunea Android 10 pentru Nokia 8.1 este disponibilă. Cei care au cumpărat telefonul „la liber”, fără un contract de la operatori, ar trebui să înceapă să primească notificarea de actualizare deja, sau urmează să o primească în următoarele câteva zile, întrucât lansările de acest gen se fac treptat, pentru a nu supraaglomera serverele.

Întrucât toate telefoanele Nokia fac parte din programul Android One, noul software vine într-o variantă cu foarte puţine elemente personalizate la nivel de interfaţă şi fără aplicaţii în plus de tip „bloatware”. Astfel, noutăţile sunt noul Dark Mode, navigaţia prin gesturi, mai multe opţiuni de intimitate pentru aplicaţii şi optimizări la nivelul performanţei şi consumului de energie.

 

 

Nokia 8.1 este un smartphone din gama mid-range premium, fiind construit în jurul unui chipset Snapdragon 710. Acesta este şi primul telefon de pe piaţă echipat cu acest procesor care primeşte Android 10, însă cu siguranţă nu va fi ultimul. Actualizările la noua versiune a sistemului de operare abia acum încep, Samsung, Huawei şi alţi producători promiţând deja trecerea rapidă la această versiune în săptămânile şi lunile care urmează.

Majoritatea producătorilor aleg să dezvolte actualizările importante mai întâi pentru dispozitivele mai puternice şi abia mai târziu pentru cele care sunt incluse în gamele mid-range şi entry-level. Pe lista de aşteptare de la Nokia pentru update la Android 10 se află în 2019 încă două modele: Nokia 7.1, care a s-a bucurat de succes în piaţă şi Nokia 9 PureView, care nu s-a vândut atât de bine pe cât se aştepta HMD Global, în mare parte din cauza celor camere care oferă o performanţă modestă în comparaţie cu alte dispozitive high-end şi chiar mid-range.

 

Promotor.ro

sus

Google Maps introduce funcţia care va ÎNGROAPA Waze 21 Oct 2019

Aplicaţia Google Maps va permite în curând utilizatorilor să semnaleze radarele de poliţie pe care [...] mai mult

Mediafax.ro

sus

Adio huse pentru mobil! A fost inventată pielea artificială pentru telefon. Reacţionează la ciupit, mângâiat şi loviri uşoare 21 Oct 2019

Pielea artificială ce reacţionează la stimuli precum gâdilatul, ciupitul şi mângâiatul şi care [...] mai mult

CSID.ro

sus

Jurnalul unei femei care a acceptat să facă sex cu şeful ei pentru un post mai bun în companie 18 Oct 2019

O femeie îşi dorea un post mai bun. Dar pentru asta a fost nevoită să facă sex cu şeful ei. mai mult

Rock-on.ro

sus

Fiica lui Kurt Cobain, liderul NIRVANA, s-a pozat în baie 16 Mar 2018

Fiica lui Kurt Cobain s-a pozat în baie mai mult

PUBLICITATE