Sony a anunţat un MP3 player foarte scump: Walkman NW-ZX2

Sony a anunţat un MP3 player foarte scump: Walkman NW-ZX2

Puţine dispozitive în istorie au reuşit să atingă statutul iconicului Walkman al anilor `80 şi `90. În anii recenţi, acest brand a devenit mai degrabă o descriere a aplicaţiilor de muzică de pe alte dispozitive mobile de la Sony, însă compania doreşte să readucă atenţia asupra numelui cu Wlakman NW-ZX2, urmaşul lui ZX1. Vorbim despre un player de muzică de înaltă fidelitate anunţat la CES 2015, cu un preţ cel puţin surprinzător.

În primul rând, trebuie să stabilim faptul că avem de a face cu un player de muzică dedicat. Nu vorbim despre un smartphone cu funcţii audio avansate sau de un alt fel de dispozitiv. Acesta este un gadget destinat audiofilior, care nu acceptă compromisuri când vine vorba despre calitatea audio redată.

Sony a integrat tehnologia S-Master HX în noul Walkman pentru a reproduce corect sunetele originale şi foloseşte algoritmii DSEE HX pentru a corecta fişierele audio care oferă o calitate inferioară a sunetului. În teorie, acestea ar trebui să îmbunătăţească experienţa auditivă a utilizatorului şi să ofere un sunet mai clar decât orice alt dispozitiv mobil de pe piaţă.

Walkman NW-ZX2 include un jack audio pentru căşti cu fir, cât şi Bluetooth cu LDAC pentru căşti şi boxe wireless cu suport pentru redare de înaltă fidelitate. Acumulatorul este garantat pentru 60 de ore de redare la o singură încărcare, iar cei 128 GB de spaţiu de stocare integraţi ar trebui să fie de ajuns pentru orice librărie digitală de muzică. În cazul în care nu este de ajuns, există şi un lăcaş pentru carduri microSD.

Există însă câteva neajunsuri în legătură cu acest dispozitiv. Dintr-un motiv sau altul, Sony a optat pentru sistemul de operare Android 4.2 Jelly Bean, o decizie ciudată, având în vedere faptul că a fost lansat în urmă cu doi ani. De asemenea, preţul lui Walkman NW-ZX2 este de-a dreptul halucinant. La 1119$, acesta ar putea fi cel mai scump MP3 player de pe piaţă, exceptând variantele de lux ale altor dispozitive realizate din aur sau decorate cu diamante şi/sau cristale Swarovzki. Cu siguranţă, acesta este un simplu produs de nişă, destinat unei categorii specifice de utilizatori. Vom afla cât de mult succes va avea noul Walkman în curând, întrucât lansarea este programată în primăvara lui 2015.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult