Razer anunţă Viper Ultimate, un mouse wireless proiectat pentru gaming competitiv

21.10.2019
Razer anunţă Viper Ultimate, un mouse wireless proiectat pentru gaming competitiv

Viper Ultimate se alătură familiei de mouse-uri cu greutate redusă, Viper, concepute special pentru competiţiile de gaming.

Fără cablu fizic care să restricţioneze libertate de mişcare, noul mouse cu greutate de 74 grame promite să răspundă exicenţelor celor mai pretenţioşi pasionaţi de jocuri video. Totodată, hardware-ul este optimizat pentru un consum de energie redus, mai mic decât la orice alt mouse Razer wireless de până acum. Astfel, pot fi obţinute până la 70 de ore de gaming cu o singură încărcare a acumulatorului.

Printre atuurile noului mouse de gaming se mai numără şi tehnologia Razer HyperSpeed, promiţând reducerea cu 25% a timpului de răspuns la acţionarea butoanelor. Tehnologia Adaptive Frequency Hopping oferită de HyperSpeed ajută la menţinerea stabilităţii conexiuni wireless, scanând în mod constant canalele de frevenţă pentru interferenţe şi schimbându-le în timp real dacă detectează conflicte.

Viper Ultimate este echipat cu un senzorul optic Razer Focus+, oferind rezoluţie de până la 20000 DPI şi 650 IPS viteză de tracking (inch per second). Tehnologia Smart Tracking asigură o calibrare automată în funcţie de tipul suprafeţei pe care este folosit mouse-ul (de exemplu mousemat confecţionat din material textil sau mousepad din plastic). Tehnologia Asymmetric Lift-Off le permite utilizatorilor să configureze diferite valori ale distanţelor de ridicare şi aterizare (lift-off şi landing), pentru o mai bună acurateţe în timpul sesiunilor de joc, iar tehnologia Motion-Sync asigură transmiterea informaţiei de la senzor la PC la intervale regulate, rezultatul fiind o responsivitate îmbunătăţită.

Înlocuind switch-urile mecanice, Viper Ultimate vine echipat cu switch-uri optice care nu necesită contact fizic pentru a transmite semnalul electric către PC. Tehnologia elimină nevoia de a implementa un debounce delay (o întârziere a transmiterii semnalului până la stabilizarea acestuia, specifică switch-urilor mecanice obişnuite), precum şi uzura cauzată de corodarea contactelor metalice.

Folosind aplicaţia Razer Synapse 3, utilizatorii pot reconfigura funcţiile celor opt butoane programabile, pot asocia comenzi macro sau funcţii secundare, pe care le pot salva în cadrul unor profiluri salvate în memoria internă.

Mouse-ul Viper Ultimate este disponibil şi la pachet cu Razer Mouse Dock, care încorporează sistemul de iluminare Razer Chroma RGB. Pachetul poate fi achiziţionat la preţuri începând cu 159.99 euro. Separat, mouse-ul Razer Viper Ultimate poate fi obţinut la preţul de 139.99 euro.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult