A fost transmis primul SMS din spaţiu pe Pământ. O companie doreşte să creeze o reţea telecom în orbita planetei

19.03.2020
A fost transmis primul SMS din spaţiu pe Pământ. O companie doreşte să creeze o reţea telecom în orbita planetei

O companie independentă de aeronautică numită Lynk doreşte să creeze o nouă reţea de telefonie mobilă, care să pună antene radio în orbita Pământului pentru a putea transmite date, voce şi mesaje către smartphone-uri obişnuite. Primul pas în această direcţie a fost deja făcut, Lynk fiind prima companie din lume care a reuşit să trimită un mesaj către un smartphone obişnuit din spaţiu, folosind una dintre antenele sale.

Mesajul a fost trimis din orbită pe 24 februarie 2020, iar o entitate separată a observat acest eveniment pentru a putea confirma că tehnologia cu adevărat funcţionează. Acesta a fost de tip mesaj de urgenţă, similar cu ceea ce transmit autorităţile în cazuri speciale. Următorul pas este să creeze o reţea de antene în spaţiu şi să încheie parteneriate cu diverşi operatori telecom din lume pentru a putea conecta mai rapid şi mai ieftin reţelele de pe întreaga planetă. Conform declaraţiilor oficiale, Lynk deja are în discuţii parteneriate cu 30 de operatori telecom pentru a aduce tehnologia pe piaţă.

Practic, Lynk ar putea livra o soluţie pentru operatori care să permită scăderea tarifelor de roaming pentru serviciile de telefonie, întrucât costurile de operare pentru o astfel de reţea vor fi mult mai mici. Desigur, aceasta nu este singura companie care încearcă să creeze un astfel de serviciu, însă Lynk este prima care a reuşit performanţa de a transmite un mesaj text către un dispozitiv nemodificat din spaţiu.

„Cu permisiunea autorităţilor care reglementează aceste tehnologii, suntem siguri că putem aduce o soluţie în premieră pe piaţă pentru zeci de milioane de utilizatori înainte de finalul anului 2020”, spune Co-fondatorul şi CEO-ul companiei Lynk, Charles Miller.

Compania a lansat cea de-a patra antenă telecom în spaţiu în luna martie, prin intermediul misiunii CRS-20 a companiei SpaceX. Această antenă are scopul de a extinde zona de acoperire pentru mai multe ţări, testele în aceste regiuni urmând a avea loc cândva în timpul verii.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult