Netflix ar putea să blocheze „account sharing-ul” pe serviciul său de streaming video în viitor

22.10.2019
Netflix ar putea să blocheze „account sharing-ul” pe serviciul său de streaming video în viitor

Netflix este disponibil de câţiva ani deja la nivel mondial, după ce multă vreme a fost limitat doar la publicul din ţările vestice. În această perioadă, compania a înregistrat creşteri foarte mari în rândul clienţilor, iar realităţile din diverse zone ale lumii au dus la introducerea unor abonamente noi, precum cele dedicate utiliatorilor de mobil, care ţintesc către publicul din India, de exemplu. Toate aceste creşteri au fost realizate şi cu ajutorul posibilităţii de a folosi un cont pentru mai mulţi utilizatori, însă în viitor situaţia s-ar putea schimba.

Un abonament de bază Netflix costă doar 8 euro pentru rezoluţie SD şi un singur ecran, 10 euro pentru HD şi două ecrane simultan şi 12 euro pentru rezoluţie 4K şi patru ecrane simultan. Acest lucru înseamnă că un cont de 12 euro poate fi folosit de către 4 utilizatori simultan, aducând costul lunar la 3 euro per utilizator. Dar pe un astfel de cont pot fi conectate multe dispozitive şi pot avea acces mai mulţi la el. Limitarea este pusă pentru a limita numărul de stream-uri active de pe un singur cont, dar dacă aceştia nu se suprapun, pot fi mult mai mulţi.

În trecut, Netflix chiar s-a lăudat cu numărul de profiluri individuale pe care utilizatorii le-au realizat, un cont putând stoca mai multe profiluri cu liste de preferinţe şi cu conţinut recomandat pentru fiecare. Totuşi, acestea sunt mult mai multe decât numărul de utilizatori care plătesc, iar asta ar putea fi o problemă pentru creşterea afacerilor Netflix din viitor.

CEO-ulNetflix, Spencer Neumann, a oferit un interviu lui Michael Morris, analist economic la Guggenheim Securities, iar una dintre întrebări a avut ca punct principal exact această situaţie: cât de importantă este utilizarea conturilor serviciului de mai mulţi utilizatori. Acesta a răspuns că momentan compania continuă să monitorizeze această practică şi că este în căutarea unor soluţii care să fie „prietenoase” cu consumatorii pentru a împinge limitele a ce poate fi făcut. Desigur, acest răspuns a fost urmat cu o declaraţie care poate linişti o parte dintre utilizatori: „nu există planuri pentru a anunţa o schimbare în acest moment”.

În timp ce este clar că reprezentanţii Netflix cunosc ideea de „account sharing” şi că şi-ar dori ca mai mulţi dintre cei care folosesc serviciile sale de streaming să plătească conturi individuale, momentan situaţia este delicată. Blocarea accesului celor care folosesc conturi care nu sunt ale lor ar putea duce la o scădere în abonamente, mulţi împărţind costurile.

Ideea din spatele conceptului de profiluri de utilizatori a fost simplă: fiecare casă poate avea un cont de Netflix, iar fiecare locuitor al casei poate avea un profil propriu. Totuşi, mulţi fac un cont în familie şi apoi îl folosesc în mai multe case (copii, părinţi, bunici, etc.), iar asta nu se împacă cu ideea de bază a funcţionalităţii.

Una dintre posibilităţile care ar putea fi luate în calcul ar fi înregistrarea dispozitivelor „active”, însă asta ar da bătăi de cap în plus pentru cei care au mai multe computere, tablete, smartphone-uri sau televizoare inteligente conectate la un singur cont.

Oricare ar fi soluţia pe care Netflix o va aborda pentru a limita această practică în viitor, pentru moment nu se schimbă nimic. Netflix va permite în continuare account sharing-ul, singurele limite fiind ecranele active, în funcţie de planul tarifar ales.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult