Cu ce avere incheie anul Elon Musk, fondatorul Tesla

04.12.2019
Cu ce avere incheie anul Elon Musk, fondatorul Tesla

Pornind cu eşecurile, lansarea ratată a primului SUV electric Tesla, noul Cybertruck cu design inspirat din filmele SF, a costat Tesla nu mai puţin de 768 milioane de dolari într-o singură zi. însă chiar şi această aventură doar mărunţiş pentru fondatorul Tesla, Elon Musk având o avere estimată la 23,6 miliarde dolari.

Elon Musk este fără îndoială unul dintre cei mai bogaţi oameni din America, însă averea sa este la fel de volatilă precum ambiţiile sale, faimosul antreprenor american fiind renumit pentru curajul cu care se aventurează în proiecte antreprenoriale riscante, cum este Space X, alternativa privată propusă ca înlocuitor pentru serviciile de transport aerospaţial furnizate de NASA.

În mod paradoxal, cea mai mare ameninţare pentru averea lui Elon Musk este afacerea Tesla, business-ul specializat în producţia de vehicule electrice pentru consumatori. Împărţit între ambiţiile exuberante ale lui Elon Musk şi realitatea economică a unor produse care trebuie să fie vandabile commercial, business-ul Tesla s-a lovit constant de obstacole pe care producătorii auto tradiţionali le-au depăşit de mult. Spre exemplu, cum livrezi un model de vehicul pe toate cele patru continente ale lumii, asigurând totodată un lanţ de aprovizionare eficient pe partea de mentenanţă, eventual, fără a fi împiedicat de legislaţia locală şi eventuale taxe pe importuri.

Problema a fost parţial rezolvată prin deschiderea unei noi fabrici Tesla în China, urmand ca un nou megafactory localizat în Germania să deservească nevoile cumpărătorilor europeni.

În ciuda valorii de piaţă estimată la 23,6 miliarde dolari, Elon Musk a refuzat salariul  minim de  56 mii de dolari,  cuvenit poziţiei de lider al Tesla. Plusând şi mai departe, fondatorul Tesla anunţat la începutul acestui an că nu va primi nici un ban din partea companiei pe care o administrează în următorii 10 ani,  atât timp cât valoarea de piaţă a Tesla nu depăşeşte pragul de 100 miliarde dolari.

Notoriu pentru pasiunea cu care munceşte, Elon Musk nu a fost observat cheltuind sume fabuloase pe vacanţe exotice sau hobby-uri costisitoare. În schimb, antreprenorul american îşi petrece majoritatea timpului la birou sau în fabricile deţinute pe Continentul American, puţinul timp liber rămas pentru viaţa privată fiind petrecut într-una din vilele deţinute în zona oraşului Los Angeles.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult