Producătorul chinez BYD anunţă un nou tip de acumulator pentru vehicule electrice

30.03.2020
Producătorul chinez BYD anunţă un nou tip de acumulator pentru vehicule electrice

Contrar aşteptărilor, vehiculele electrice sunt deja mai sigure decât cele echipate cu motoare termice, probabilitatea izbucnirii unui incendiu cauzat de scurgerea benzinei din rezervor în situaţia unui accident de circulaţie fiind statistic mai mare decât cea a unui incendiu la acumulatorii unei maşini electrice.

Una dintre principalele piedici în calea obţinerii unor vehicule electrice cu autonomie comparabilă soluţiilor bazate motoare termice este nevoia unor măsuri foarte stricte pentru a garanta integritatea acumulatorilor în orice situaţie. Împachetată individual în propria capsulă metalică, fiecare dintre miile de celule Li-ion trebuie plasată la o anumită distanţă faţă de celulele adiacente, pentru a facilita răcirea eficientă. Protecţie suplimentară este obţinută separând celulele Li-Ion pe grupuri distincte, izolate de restul acumulatorului în propriul compartiment metalic, bateria rezultată având o construcţie foarte robustă. Însă toate astea sunt obţinute cu compromisul unor costuri de fabricaţie mari şi reducerea densităţii de stocare a energiei.

Producătorul chinez BYD vine cu o abordate complet diferită, care presupune înlocuirea celulelor Li-Ion de formă cilindrică cu un nou design de tip lamelar, care permite împachetarea mult mai densă. Această soluţie tehnică este făcută posibilă de o nouă generaţie de acumulatori cu Litiu, care nu incendiază atunci când sunt loviţi, striviţi sau perforaţi.

Cu o formulă chimică mai stabilă şi toleranţă crescută la temperaturi înalte, tehnologia permite obţinerea de acumulatori cu 50% mai denşi decât folosind celule Li-ion convenţionale, teoretic dublând autonomia obţinută.

Prima maşină electrică bazată pe tehnologia Blade, BYD Han EV, este promisă cu o autonomie de 600 km în condiţii ideale.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult