MediaTek anunţă Helio X23 şi X27, noi chipseturi oferind CPU deca-core

02.12.2016
MediaTek anunţă Helio X23 şi X27, noi chipseturi oferind CPU deca-core

MediaTek continuă diversificarea ofertei de procesoare mobile dezvăluind Helio X23 şi Helio X27, două chipseturi performante prevăzute cu CPU deca-core şi funcţii avansate pentru procesare foto.

Ambele chipseturi împart o configuraţie cu două nuclee ARM Cortex-A72 de înaltă performanţă, respectiv două module quad-core bazate pe nuclee Cortex-A53, diferind prin frecvenţele de funcţionare suportate.

Seria Helio X27 pune la dispoziţie un CPU cu frecvenţă de până la 2.6 GHz, cu 100 MHz mai mult decât oferea vârful de gamă anterior, Helio X25.

Ambele chipseturi suportă configuraţii dual-camera şi includ procesorul de imagine Imagiq. Dezvoltat de MediaTek, acesta integrează suport pentru captură color şi monocrom, respectiv aplicarea de efecte depth-of-field asupra imaginii finale. Noile chipseturi includ şi tehnologia MiraVision EnergySmart Screen, descrisă ca oferind o reducere cu până la 25% a consumului de energie pentru ecran, comparat altor metode.

Potrivit companiei, noile chipseturi X23 şi X27 vor apărea „curând” în echiparea a noi dispozitive smartphone.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult