HTC U12 Plus, dezvăluit din greşeală chiar pe website-ul HTC

22.05.2018
HTC U12 Plus, dezvăluit din greşeală chiar pe website-ul HTC

Aflaţi în plin proces de testare a unei noi versiuni a site-ului HTC, angajaţii companiei au publicat din greşeală pagina de produs pentru flagship-ul HTC U12 Plus, încă neanunţat oficial.

Creat pentru a concura nume grele ca iPhone X, Huawei P20 Pro şi Galaxy S9, HTC U12 Plus vine cu ecran fără „breton” şi un preţ începând de la 800 euro.

O altă diferenţă importantă faţă de rivalul iPhone X este folosirea unui ecran cu tehnologie Super LCD6, în locul celei OLED, cu posibile avantaje asupra consumului de energie şi fidelitatea culorilor. Ecranul de 6” preia însă formatul alungit preferat şi de alţi producători pentru maximizarea suprafeţei de afişare. Imaginea redată la rezoluţie WQHD+ (1440 x 2880) este completată cu sunet stereo, redat prin difuzoarele cu tehnologie Boomsound.

HTC U12 Plus este livrat într-o carcasă rezistentă la apă (certificare IP68), care adăposteşte un acumulator de 3500 mAh. Configuraţia bazată pe chipsetul Snapdragon 845 este ajutată cu 6GB memorie RAM şi 64GB sau 128GB spaţiu de stocare expandabil.

Telefonul vine cu sisteme dual-camera pe ambele părţi. Pe spate avem alăturarea unui senzor UltraPixel 4 de 12 megapixeli şi unui senzor de 16 megapixeli pentru funcţia de zoom. Camera este stabilizată, beneficiază de mod portret şi foloseşte tehnologia UltraSpeed Autofocus 2 (detecţie de faţă + laser). Pe partea din faţă, avem de a face cu doi senzori de 8 megapixeli. Se pare că sistemul Edge Sense este în continuare prezent, în timp ce căştile USonic vor fi în continuare livrate în pachet.
 

HTC U12 Plus va fi lansat oficial în cursul zilei de miercuri, 23 mai.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult