Dezvoltatorul World of Tanks cumpără compania finlandeză Boomlagoon

02.12.2016

Wargaming, compania care dezvoltă jocuri video populare precum World of Tanks şi World of Warships, a anunţat că a cumpărat compania finlandeză Boomlagoon. Aceasta dezvoltă jocuri pentru mobil, un domeniu în care Wargaming a investit mult în ultima perioadă. Compania oferă, printre altele, popularul joc World of Tanks Blitz, o versiune pentru dispozitive mobile a WoT.

 

Boomlagoon, o companie fondată în 2012, a dezvoltat până acum jocuri populare precum Monsu, Spirit Hunter şi Super Soldiers. Compania va deveni o nouă entitate: Wargaming Helsinki. 

Finlandezii au printre angajaţi oameni care vin de la dezvoltatori consacraţi, precum Rovio, Digital Chocolate, Housemarque şi Remedy.

 

 

Wargaming nu a anunţat suma pe care a plătit-o pentru Boomlagoon.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult