O nouă revoluţie în medicină: a fost inventat aparatul de radiografie color. Acesta foloseşte tehnologie CERN

13.07.2018
O nouă revoluţie în medicină: a fost inventat aparatul de radiografie color. Acesta foloseşte tehnologie CERN

Cercetătorii neozeelandezi Phil şi Anthony Butler (tată şi fiu) de la universităţile Canterbury şi Otago au dezvoltat razele X „de nouă generaţie”, care ar putea revoluţiona domeniul medical. Folosind tehnologia Medipix3 dezvoltată de CERN, cei doi au creat de-a lungul ultimului deceniu un aparat care poate realiza radiografii tridimensionale color. Folosind aceste noi capabilităţi de fotografiere, medicii vor avea la îndemână informaţii mult mai detaliate despre starea pacientului, putând astfel oferi diagnostic şi tratament personalizat pentru fiecare caz în parte.

Tehnologia Medipix a fost dezvoltată în urmă cu peste 20 de ani de către CERN şi a fost folosită pentru realizarea celebrului accelerator de particule, LHC. Aceasta era folosită pentru monitorizarea particulelor în interiorul acceleratorului. Adaptată la domeniul medical, Medipix3 foloseşte senzorii săi foto şi senzorii care pot detecta particule pentru a capta imagini la rezoluţie foarte înaltă, fiecare particulă fiind înregistrată, alături de captura foto.

Pentru a realiza radiografii colorate, pe lângă captura foto, tehnologia Medipix este alăturată unui aparat de raze X. Imaginile captate sunt apoi procesate folosind algoritmi avansaţi, generând astfel o imagine tridimensională. Culorile redate sunt legate de nivelurile de energie diferite pe care fotonii de raze X le au atunci când intră în contact cu diverse părţi ale corpului (grăsime, apă, calciu, etc.).

Aparatul final este dezvoltat de către Phil şi Anthony Butler în colaborare cu compania MARS Bioimaging, deci deja există planuri pentru o versiune comercială în viitorul apropiat. Momentan, tehnologia este folosită pentru a studia cancerul, boli ale oaselor şi încheieturilor şi boli vasculare care pot cauza infarct sau atacuri cerebrale.

Următorul pas pentru aparatul MARS, înainte de a ajunge să fie folosit la scară largă, va fi utilizarea pentru scanarea pacienţilor ai saloanelor de ortopedie şi reumatologie din Noua Zeelandă. Această iniţiativă va reprezenta drept primul test clinic al său. În urma rezultatelor, probabil că această tehnologie va fi îmbunătăţită, dacă este cazul, sau va ajunge să fie folosită şi în spitale din alte ţări.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult